Deși mă mulez pe aparența ta, deși râd la glumele tale, tot distant voi rămâne. Nu este doar un complex de-al meu, dobândit din copilărie sau vreo teamă irațională de viitor (lucruri ce probabil oricum apar la mine în mod des) dar ceva se întâmplă și ajung să sufăr înainte de a ajunge să sufăr în relația cu tine.
Ceva nou, o relație nouă, presupune descoperiri, presupune varii lupte de care eu sunt sătul dinainte să știu ce înseamnă a lupta pentru cineva. De ce trebuie să mă lupt? De ce pentru fiecare condiție naturală ce funcționează bine de ceva timp trebuie să apară o contra-condiție revelatoare ce te contrazice? Ah, stăteai și așteptai? Păi Dragostea se obține prin lupte și până la urmă nu așa e mai normal? Să vină mai greu ceea ce căutai că altfel nu merită! Hehehe... Ce prostie... Cum știu că e prostie? Simplu de tot. Eu nu caut o persoană care să lupte într-un mod haotic pentru mine. Îmi place când cineva insistă dar pot insista și eu, asta este altă poveste. În rest, luptăm fix cu morile de vânt. Ce amuzant. Cred că de abia acum mă prind și eu de un exemplu practic al acestei comparații.
Adică suntem puși în situația de a întâlni pe cineva nou și noi credem că trebuie să luptăm. Deseori lupta aia este în van căci oricât de bine și subtil (dacă e cazul) ți-ai juca rolul tot afli că ai dat-o în bară. Poate ea de fapt preferă roșcații și nu bruneții, poate ea și-a dat seama că nu ai bani și nu te vrea sau poate ea are de fapt un alt El în gând... Și unde am ajuns? Altă tristețe, altă drama înainte de un nou început.
Fata cu care eram în trecut n-a fost ceva ușor de păstrat. În cazul meu, am alungat-o și tot s-a întors. Ea deja știa cum să mă apuce de degetele de la picioare cu degetele ei și deja știa că ador să-i sărut buzele. Cu ea deja eram obișnuit să dorm în același pat și știam deja la ce glume râde. Și cât o mai făceam să râdă... Dar tu, străino? Cine ești? Cum aș putea avea încredere în tine când de fapt nici în fosta persoană din viața mea n-am avut încredere la început?...