Eu mă gândesc că la multe persoane va exista mereu acel cineva special, care a însemnat puțin mai mult decât celălalte persoane. Chiar și când vor fi fericite aceste persoane, vor tânji după acel cineva pierdut pe coridoarele trecutului iar asta va fi tragic, căci nimic nu este mai trist decât tristețea unui om vesel.
Dar cât de vesel erai oricum fără sufletul tău? Fără persoana în fața căreia îți permiteai să răzi cu toată pofta dar și să plângi ca un om josnic. Dar persoana asta nu te considera josnică, îți rămânea alături și nu știa cum să facă să fie bine, cu toate greșelile ei. Iar relația mergea...de fapt, nu. Relația exista și plutea natural în aer. Ce potrivire între două suflete, ce prietenie naturală între doi oameni! Iar deseori, totul se spulberă și rămâne un gând. Poate o să continue magia peste ani și ani, dar trebuie să fii unul din preferații sorții probabil.
Dar...unde rămâne acest gând intens al unei relații ce pentru câteva momente era divină? Nu înțeleg asta. De obicei nu te gândești prea mult la orice fost partener din viața ta dar cei speciali...unde rămân pentru ceilalți? Eu mă gândesc mereu la o Ea iar Ea m-a iubit chinuitor de mult cândva dar...oare se gândește vreodată la mine? Oare doar îi este frică să îmi comunice asta sau poate unii oameni pot trece mai departe complet de cineva? Acest lucru e cel mai chinuitor detaliu al amintirii și al dorinței, a nu știi sigur dacă te gândești în van la cineva anume. Dar o faci oricum, chiar dacă nu știi sau chiar dacă soarta ar fi împotriva ta. Nu sunt sigur dacă astfel de gânduri sunt doar o rămășiță stupidă a unei emoții copilărești necugetate sau dacă de fapt stupidul ăsta ne caracterizează ca oameni și ne dă conturul acela frumos învelit într-o coajă de chin.
Ceva rămâne de la această persoană ce-ți gâdilă obsesiv sufletul cu amintirea ei. Poate e părul, forma ochiilor și culoarea sau înălțimea. Rămân un standard pentru tine, căutând mereu aceeași persoană în altele. Dar chiar și cele mai frumoase persoane nu se compară cu ea, cu idealul tău obsesiv. Și te sperii, ai vrea să nu faci o greșeală și să bați pasul pe loc degeaba dar...nu ai de ales. Ești sclavul iubirii unei astfel de persoane ce rămâne ideală în capul tău. Știu că e o prostie, dar știu de asemenea că nu știu dacă e o prostie. Sunt prins în șah și deși am multe locuri unde pot să mă mut...nu simt că ajută mutarea mea în tot acest joc. Fără să vreau sau poate cu dorință cu tot, rămân un fidel obsedat al persoanei iubite din trecut.